În societatea actuală se manifestă deschiderea minţilor spre cunoaştere şi a inimilor spre iubire. Într-un galop spre ceea ce se numeşte informatizare, omul rămâne componenta unui sistem în care se investeşte cel mai puţin; omul ideal este omul liber, eficient şi creativ, care se formează într-o familie modernă ce dezvoltă relaţii părinte-copil pe baza unor alor principii decât cele care au guvernat familiile tradiţionale. Copiilor li se acordă mai multă libertate, mai multă autonomie, mai multă responsabilitate, separarea şi individualizarea devenind probleme fireşti. Atitudinea părintilor faţă de copii, ca factor al dezvoltării personalităţii copiilor , este de o importanţă majoră. de aceea este foarte important ca familia să aducă echilibru și o stare de liniște în viața fiecăruia membru al acesteia.

Ce implică sedințele de psihoterapie de familie?

Psihoterapia de familie este o formă de terapie care urmărește reducerea stresului și a conflictului prin îmbunătățirea sistemelor de interacțiune dintre membrii familiei.

 

Interacţiunea adulţilor între ei , dar şi cu copii , influenţează formarea unei identităţi detaşate, necomplexate, iar valoarea personală atribuită de fiecare părinte celuilalt este semnificativă pentru dezvoltarea copiilor într-un mod armonios. De aceea psihologia de familie privește problemele, conflictele interacțiunii dintre membrilor familiei, ca modele sau sisteme funcționale /disfuncționale, care necesită ajustări.

Când ai nevoie de psihoterapie de familie?

Terapia de familie se adresează tuturor membrilor care compun respectiva familie. Sunt participanți partenerii de cuplu, copiii acestora și uneori pot fi implicați și alți membri ai familiei extinse.

 

Disfuncționalitățile în familie întâlnite la terapia de familie se refera la:

  • Neînțelegeri între părinți și copii
  • Comunicarea deficitară între membrii familiei
  • Separări ale parinților, divorț
  • Perioade de criză: boala gravă a unui membru al familiei, dependența de substanțe
  • Orice alte dificultați care afectează mai mulți membri ai familiei.

 

În terapia de familie , este necesar ca fiecare sa vorbească despre problema pentru care au venit la terapie, dar și pentru ca terapeutul să observe dinamica membrilor familiei, cum interacționează între ei și ce roluri joacă în familie. Terapeutul va încerca să obțină perspectiva fiecărui membru al familiei pe o serie de factori importanți, nu doar pe problema cu care au venit.

 

Cine nu își respectă mama, cea mai sacră ființă după Dumnezeul său , este nedemn de numele de fiu. ”Respectați femeia căci ea este mama Universului și întreg Adevărul creației divine se află întrânsa. Ea este temeiul a tot ce este bun și frumos, după cum tot ea este germenele vieții și a morții. Ea îți dă naștere în chinuri, prin sudoarea tâmplei te crește, și până la moartea ei, îi generezi cele mai grave neliniști. Binecuvânteaz-o și venereaz-o, căci ea este singura ta prietenă adevărată, singurul tău sprijin pe pământ.

 

Și în același fel să vă iubiți soțiile și să le respectați pentru că ele vor fi mame mâine și fiecare dintre ele va fi mai încolo strămoașa rasei tale. Sprijinițile pe femei, pentru că iubirea unei femei îl înobileaza pe bărbat, îi înmoaie inima împietrită și îmblânzește bruta din el și îl face un mielușel. Soția și mama sunt comorile neprețuite care sunt dăruite de către Dumnezeu. Protejați-vă soția astfel încât ea să vă poată proteja pe voi și întreaga familie. Tot ceea ce faceți pentru soția și mama voastră, sau pentru o văduvă, ați făcut pentru Dumnezeul vostru.” Iisus Hristos